Face ce face Cătălin Cazacu și tot prin preajma Ramonei Olaru ajunge. Doar că mai bine n-ar mai fi făcut-o. Așa evita să și-o ia chiar în Loft, în fața a mii de petrecăreți!🤭 Indirect, „săgeată” fiind cea mai bună prietenă a ei, asistenta de la Neatza l-a pus pur și simplu cu botul pe labe pe prezentatorul de la Antena Stars! 😆 CANCAN.RO vă prezintă un episod de-a dreptul comic, petrecut pe litoralul românesc, în minivacanța de 1 mai, atunci când motociclistul Cazacu a fost dojenit de „mâna dreaptă” a Ramonei Olaru!
Povestea pe care urmează să v-o devoalăm în următoarele rânduri și-a avut debutul sâmbătă, atunci când Ramona Olaru și-a făcut apariția în clubul Loft, de la malul mării, potrivit imaginilor surprinse de paparazzi CANCAN.RO. Iar blonda de la Antene n-a aterizat la mare singură, ci însoțită de cea mai bună prietenă a ei!
Și ce-i drept, Ramona era chitită bine pe distracție cu multe pahare de Martini Fiero, iar asta pentru că și-a găsit rapid un locșor în care să se desfășoare, printre miile de persoane prezente în local, așa că a dat drumul imediat la treabă. În doi timpi și trei mișcări, Ramona și prietena ei s-au pus pe dans, pe story-uri pentru Instagram și pe consumat licori preparate după poftele și dorințele lor. 💃🏼💃🏼
Nu mult a fost, însă, până când în interiorul localului și-a făcut apariția Cătălin Cazacu, fostul logodnic al Ramonei Olaru și, totodată, persoana mai puțin agreată în incinta aceleiași locații de cea mai bună prietenă a asistentei de la Neatza. Și nu degeaba vă relatăm acest lucru! Ci pentru că imediat cum motociclistul a fost zărit de mâna dreaptă a Ramonei Olaru, femeia s-a dus glonț către fostul partener al prietenei sale. De parcă s-ar fi asigurat de paza și protecția blondei de la Antene, prietena Ramonei a început, pur și simplu, „să-l tragă de urechi” pe Cazacu! Imaginile surprinse de paparazzi CANCAN.RO stau mărturie. 😱😱😱
Pusă bine pe a-i explica prezentatorului de la Antena Stars „cum stă treaba”, prietena Ramonei Olaru a început să gesticuleze și să accentueze cuvintele astfel încât să fie sigură că se face auzită. În tot acest timp, Cătălin Cazacu încercat s-o liniștească pe femeie, însă fără rezultat. Ba chiar motociclistul i-a pus, la un moment dat, mâinile pe umeri, în semn de pace, însă fără rezultat. Nimic nu putea s-o oprească pe amica Ramonei din a-și spune oful în fața celui care i-a fost logodnic asistentei de la Neatza.
E posibil ca după ce Ramona Olaru a dezvăluit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, faptul că ea și Mircea Babagianu, tânărul bogătaș cu câțiva ani mai mic decât blonda de la Antene, s-au despărțit (vezi AICI detalii), pe Cazacu să-l fi luat dorul vremurilor în care împărțea inclusiv casa cu asistenta de la Neatza. Doar că imediat cum prietena cea mai bună a Ramonei a simțit miros de „pericol”, aceasta a intrat în alertă. Una peste alta, dacă intenția motociclistului a fost sau nu să se apropie de asistenta de la Neatza, nu i-a ieșit sub nicio formă! Intervenția „salvatoare” a prietenei s-a dovedit a fi un real succes. 🤩🤩
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.